Traducción al rumano de la declaración de la LAI sobre el Diluvio de Al-Aqsa

A continuación compartimos una traducción que hemos encontrada publicada aquí.

„Furtuna Al-Aqsa” este o torță a rezistenței care întărește determinarea popoarelor oprimate de a lupta împotriva statului genocidar israelian și a agresiunii imperialiste

Rezistența unui popor organizat și înarmat este sortită să învingă

„Știm că Israelul susține că ar dispune de dispozitive moderne de spionaj și de cel mai puternic aparat de informare, dar i-am văzut prăbușirea sub ghearele rezistenței și cum a fost călcat în picioare de bocancii rezistenței.” (Marwan Al Abdel)

Cauza războiului nu sunt palestinienii, ci sionismul israelian și susținătorii săi imperialiști. Statul sionist al Israelului a purtat un război colonizator împotriva poporului palestinian timp de decenii, pentru a ocupa pământurile ce aparțin poporului palestinian.

7 octombrie 2024 marchează primul an de la Furtuna Al-Aqsa. 7 octombrie 2023 marchează o nouă etapă în lupta Forțelor Naționale de Eliberare Palestiniane împotriva sionismului israelian, care a fost dintotdeauna o mare sursă de rezistență pentru forțele antiimperialiste și antifasciste din lume. Forțele Naționale de Eliberare Palestiniană, unite sub un singur acoperiș, au realizat o „furtună” care a terorizat nu doar statul genocidar Israel, ci și imperialiștii, de al căror sprijin nelimitat beneficiază, de altfel, prin suportul lor economic, politic, diplomatic și militar. Cele 28 de puncte din Gaza, cea mai mare închisoare deschisă din lume, înconjurată de garduri și ziduri, inclusiv „noile așezări1”, simboluri ale ocupației coloniale, au fost pătrunse pe uscat, prin aer cu parapante și pe mare. Dreapta mișcare de 1 Notă traducător: termenul în engleză este „settelment” care poate fi tradus atât drept „așezări” cât și drept „colonii”. rezistență a lansat o operațiune de șoc. Sionismul israelian și patronii săi, SUA și imperialiștii din jur, au caracterizat acest dezvoltare ca fiind începutul unei război cuprinzător.

Odată cu 7 octombrie, nu doar genocidul israelian, ci și imperialiștii, au suferit o mare pierdere de prestigiu, iar mitul unei „puteri de neclintit” a fost grav rănit. Sub aripile gigantelor monopoluri internaționale și ale imperialiștilor (Marea Britanie, Canada, Franța, Germania, …), în special SUA, protejat de celebra „Cupolă de fier”, având cea mai puternică rețea de informații din lume, având cooperarea statelor reacționare din regiune, statului israelian i-a fost dată din nou o „lecție amară” că “motorul istoriei este poporul și doar poporul”. Cei care cred că vor câștiga războiul cu mijloace tehnologice au suferit înfrângeri mari în fața maselor organizate, care nu ezită să moară pentru cauza lor la fiecare întorsătură a istoriei. Deși statul israelian a încercat să obțină rezultate prin comiterea a tot felul de crime, inclusiv genocid, după marele șoc primit pe 7 octombrie, nu a putut obține niciun rezultat, echilibrul intern i-au fost zguduit, o mare opoziție s-a acumulat în interiorul țării, iar bula de grandiozitate militară și tehnologică și a invincibilității s-a spart.

Imaginea de invincibilitate a Statului sionist Israel fost distrusă de Furtuna Al-Aqsa. Dincolo de capitularea impusă de Acordurile de la Oslo, a fost un nou început într-un moment în care expansiunismul sionist era „normalizat” și cauza palestiniană era considerată „pierdută”. Furtuna Al-Aqsa a sfărâmat multe înțelegeri stabilite și a știrbit status-quoul care era de mult timp luat drept acceptat în ceea ce privește Palestina. Procesul de „normalizare”, inclusiv izolarea palestiniană, a ajuns la sfârșit. În limbaj popular, din nou, „puterea a stricat jocul.”

„Fără o armată populară, poporul nu are nimic” – Mao Țze-Dun

Această mișcare a Forțelor de Eliberare Națională a Palestinei a dovedit posiblitatea de a-i învinge pe cei puternici printr-o mișcare slabă dar organizată bazată pe popor. Această posibilitate are o profunzime instructivă pentru toate mișcările revoluționare și de eliberare națională.

Israelul este o putere militară și tehnologică uriașă, cu mult sprijin material-militar; însă istoria glorioasă a luptei de clasă a dovedit în repetate rânduri că cei care sunt determinați în lupta lor pentru cauza lor dreaptă, cei care se organizează pentru această cauză, cei care stabilesc legăturile potrivite cu oamenii oprimați și îi transformă într-o parte a luptei, în ciuda tuturor imposibilităților, înving forțele prin mijloace mărețe.

Există o situație în care în care „puterea gigantică” a declarat suveranitate absolută asupra teritoriilor palestiniene și le-a înconjurat cu ziduri de securitate, care a pun 4 state arabe în genunchi în doar 6 zile, care s-a angrenat în schimburi de prizonieri într-un asemenea mod încât pare că există mii de luptători de rezistență palestinieni pentru un singur soldat, care poate opera peste tot în lume, care are sprijinul politic-militar-economic al imperialiștilor ghidați de către SUA, este fără de ajutor. Forța care crează această neajutorare este un popor care s-a aflat sub asediu, izolată de lume, satisfăcându-și chiar și nevoile de bază prin tuneluri, și condamnați la sărăcie și mizerie.

Chit că este adevărat că imperialiștii și acoliții lor au o cantitate uriașă de resurse, nu trebuie să uităm că masele de oameni oprimați și exploatați au, de asemenea, experiențe istorice de rezistență și luptă. Tacticile de război ale comuniștilor Vietnamezi care au înfrânt imperialismul American în Vietnam în ciuda brutalității sale, care au săpat tuneluri subterane împotriva bombardamentelor aeriene și au transformat subteranul într-un centru de rezistență și atac, au devenit azi arme ale forțelor de rezistență palestiniene în centrele urbane. Pe 7 Octombrie, după ce șocul atacului se disipase, a apărut propaganda cum că Israelul va zdrobi rapid rezistența din Gaza și va distruge tunelurile. Însă a fost aceasta realitatea? În ciuda războiului psihologic, și manipularea aparatului uriaș de propagandă, a fost voința Forțelor de Rezistență Palestiniene care a determinat războiul, nu minciunile și poveștile exagerate ale statului Israelian și a susținătorilor acestuia. Războiul organizat în aceste tuneluri continuă să zguduie statul Israelian.

Într-un an de război într-o zonă mică, statul Israelian nu a reușit nici măcar să ajungă la prizonierii de război capturați de Forțele de Rezistență Palestiniene, darămite să obțină o victorie. 

Furtuna Al-Aqsa a distrus, de asemenea, teorile ponosite propuse de revizioniști și reformiști în numele păcii, democrației, dezarmării și reconcilierii. Sunt Forțele de Rezistență Palestiniene care vor opri statul Israelian genocidal și susținătorii lor imperialiști. Astfel, evenimentele de după 7 Octombrie au eliminat orice altă opțiune în afară de lupta armată. 

În era imperialismului și a revoluției proletare, burghezia a devenit reacționară în orice aspect și este echipată „din cap până în picioare” cu aparatul violenței. Tocmai pentru acest motiv, „Confiscarea puterii prin forță armată, soluționarea conflictului prin război, este sarcina centrală și cea mai înaltă formă de revoluție. Acest principiu Marxist-Leninist al revoluției este universal, pentru China și pentru toate celelalte țări. Însă, în timp ce principiul rămâne neschimbat, aplicarea lui de către partidul proletar își găsește expresia în moduri variate în concordanță cu condițiile variate” (Mao Țze-Dun) 

Proletariatul, popoarele și națiunile oprimate, oriunde se află ele în lume, pot opune rezistență la violența organizată „de sus în jos” a contrarevoluției doar prin organizarea violenței revoluției, doar astfel își pot câștiga independența, doar în acest mod pot obține puterea politică. Tocmai din acest motiv, Mao spunea „Fără o armată populară, poporul nu are nimic”. Mao, care a venit cu teoria Războiului Popular, cea mai avansată teorie de război a proletariatului, și a condus-o în practică, a sfătuit proletariatul internațional și popoarele și națiunile oprimate că fără organizarea violenței revoluției, fără educarea proletariatului și a popoarelor și națiunilor oprimate despre această realitate, fără a adopta violența revoluționară ca un principiu, puterea politică nu poate fi atinsă și independența națională nu poate fi câștigată. 

Experiența de la sfârșitul secolului 19 încoace, când reacționarizarea burgheziei a devenit completă, ne-a demonstrat concret că în multe părți ale lumii proletariatul și masele de oameni oprimați au reușit să opună rezistență, să se bucure de succes și să impună putere politică peste clasele dominante doar atunci și doar acolo unde ei înșiși au avut forțe armate și au dus o luptă armată. Burghezia nu va renunța în mod benevol al putere, va lupta până la moarte pentru aceasta și nu va folosi doar propria putere ci și puterea burgheziei internaționale. Astfel, proletariarul și popoarele și națiunile oprimate trebuie să să organizeze rezistență și violență revoluționară dacă vor cu adevărat să obțină puterea politică, să oprească sistemul exploatator și să-și câștige independența națională.

Statul genocidar Israel și întruchiparea agresiunii imperialiste și a colonialismului 

„Dacă Israelul nu ar exista, SUA ar trebui să inventeze un Israel. Israelul este cea mai mare putere pe care SUA o are în Orientul Mijlociu pentru a-și proteja interesele în regiune. Imaginați-vă lumea în această situație fără de Israel. Câte nave de război ar fi în Marea Mediterană? Câte trupe ar fi detașate în Orientul Mijlociu?” (Președintele american, Joe Biden).

Israel, cu caracterul său sionist, a fost chiar de la început punctul de sprijin și avanpostul imperialiștilor în regiune. Pentru imperialismul american, existența Israelului înseamnă amplasarea a zeci de nave de război în Mediterană și zeci de mii de trupe în Orientul Mijlociu. Structura sionistă a Statului Israel este modelată de rasism și religiozitate. Aceștia se văd ca o „rase aleasă” obligată să obțină pământul „promis de Dumnezeu” cu orice preț.

În 14 mai 1948, mandatul britanic a luat sfârșit, iar Consiliul Național Evreiesc, convocat la Tel Aviv sub conducerea colonistului israelian David Ben Gurion, a declarat înființarea Statului Israel. De la acea dată înainte, o parte a poporul palestinian care trăia pe propriul pământ a început, peste noapte, să trăiască sub stăpânirea unui alt stat. Acesta a fost de asemenea începutul pierderii propriului pământ, bucată cu bucată, de către palestinieni, fiind înghesuiți într-un spațiu îngust și, în final, fiind complet expulzați de pe propriile teritorii.

Statul sionist al Israelului nu poate fi definit fără a menționa imperialismul. Statul sionist al Israelului este SUA, Marea Britanie, Franța, Germania, Canada. Este mai mult decât un stat, este o „pumnal sângeros” pe care imperialismul l-a înfipt în regiunea Orientului Mijlociu și o întruchipare a răului care întruchipează practicile sălbatice ale exploatatorilor și care se mândrește cu ce este. Este simbolul agresiunii imperialiste la nivel de stat. Statul Israel este un stat genocidar.

Statul sionist al Israelului este reîncarnarea din secolul XXI a agresiunii genocidale a colonialismului eurocentric, care s-a extins din Africa în Asia, din America în Australia începând cu secolul al XV-lea.

Acest proces genocidar servește intereselor SUA în regiune. De aceea, este vital ca palestinienii să nu-și mai ridice vreodată capul. Pe 5 noiembrie 2023, în urma unei întâlniri la Amman, capitala Iordaniei, cu miniștrii de Externe ai Iordaniei, Egiptului, Arabiei Saudite, Qatarului și Emiratelor Arabe Unite (EAU) și cu Secretarul General al Comitetului Executiv al Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), secretarul de stat american, Blinken, și-a exprimat poziția astfel: „Un armistițiu acum i-ar permite lui Hamas să recâștige puterea și să repete ceea ce a făcut pe 7 octombrie.” Această declarație a fost făcută sub auspiciile susținătorilor care varsă lacrimi de crocodil pentru Gaza. Încă o dată, s-a văzut că toate statele reacționare, inclusiv Turcia, care doresc ca atacurile israeliene să înceteze și folosesc sensibilitatea opiniei publice pentru demagogia lor, nu pot chiar să își permită un „armistițiu umanitar” decât dacă stăpânii lor o doresc. A devenit clar că sarcina acestor țări, care susțin cauza palestiniană cu cea mai puternică retorică, este doar de a juca rolul de „pastor” pe problema palestiniană pentru imperialismul american. Fără puterea de a se asigura că ajutoarele umanitare ajung în Gaza, aceste țări nu sunt capabile de a face cea mai mică contribuție la cauza palestiniană. Afirmațiile și declarațiile lor de susținere pentru Palestina nu sunt nimic altceva decât minciuni. Adevărul este că aceste țări sunt lachei ale căror interese sunt aliniate cu imperialismul american.

Curtea Internațională de Justiție ar trebui să-l condamne nu numai pe Prim-ministrul israelian Netanyahu, ci pe toți oficialii de stat ce susțin genocidul Israelului, expulzările și atrocitățile, pentru crime împotriva umanității

Regimul sionist reacționar, cu ajutorul imperialiștilor și al acoliților acestora în regiune, a recurs la genocid și deportarea împotriva civililor în fața ochilor întregii lumi, fără a recunoaște orice lege umanitară, pentru a ieși din impasul în care a căzut, după pierderile majore de prestigiu pe care le-a suferit. Gaza, care are o arie de doar 365 de kilometri pătrați și este casa a 2,3 milioane de palestinieni, este pârjolită, distrusă, dezumanizată și dezmembrată în fața întregii lumi. Pe scurt, Israelul sionist, proptit de susținerea politico-economică și militară a imperialismului american, al Germaniei, al Franței și cel britanic, a transformat Gaza într-un cimitir. A țintit în mod voit zone rezidențiale, școli, spitale, moschei, biserici și tabere de refugiați cu bombardamente intensive, ucigând sute de palestinieni și rănind mii. Un milion de oameni sunt strămutați în Gaza, cu o populație de 2,3 milioane. Gaza a fost supusă la valuri de atacuri cu scopul dezumanizării complete.

200 de muncitori ONU și 169 de jurnaliști au fost uciși. Spitale, școli, moschei, biserici, convoaie umanitare, tabere de refugiați au fost bombardate. Bilanțul total al morților este peste 40 000. Acest proces al genocidului și al brutalității este executat sub protecția și cu ajutorul furnizat de navele de război, ancorate în largul coastei Gazei, ale marinelor statelor imperialiste precum SUA, Franța, Germania, Anglia și Canada. Imperialiștii sunt în mod principal responsabili pentru acest proces al genocidului și al atrocităților. Imperialiștii au o responsabilitate colectivă în această privință. Imperialiștii au înarmat Statul Israelului cu legitimitatea de a comite toate crimele ce cad sub umbrela „crime împotriva umanității” chiar și potrivit „criteriului” internațional stabilit de burghezie. Datorită acestui motiv, nu doar liderul Israelului, dar și oficialii celorlalte state afiliate, în special Președintele Statelor Unite, care sprijină acest întreg proces al genocidului, ar trebui judecați pentru crime împotriva umanității de către Curtea Internațională de Justiție. Precum și Senatul America, care l-au întâmpinat pe Netanyahu cu aplauze continue în timpul discursului acestuia în Congresul American, discurs în care a descris genocidul și atrocitățile pe care le-au comis, ar trebui de asemenea judecați. Pentru că genocidul abătut asupra poporului palestinian este întreprins cu „înțelepciunea și sprijinul colectiv” al imperialiștilor.

Momentele de aprofundare a crizei sistemului imperialist adâncesc contradicțiile dintre imperialiști și duc la necesitatea de a extinde războaiele de agresiune împotriva popoarelor și a națiunilor oprimate

În timp ce războiul global de diviziune și hegemonie se intensifică și diversifică, măștile încep să cadă și toată lumea adoptă o poziție în concordanță cu clasa lor. Natura legilor internaționale și pe cine sunt create să deservească iese la iveală. Democrația, egalitatea, toate valorile propagate de burghezie sunt călcate în picioare. În fața brutalității și a genocidului comis de Israel și sprijinite de coaliția imperialistă, în luptă și complicitate, condusă de imperialismul SUA, politicienii forțele de securitate ale statelor „apostoli ai democrației și a drepturilor omului” precum SUA, Germania, Franța și-au dat jos măștile de „state care respectă drepturile și libertățile umane” și s-au transformat în agresori fasciști împotriva maselor care susțin rezistența palestiniană. 

Lumea se află într-un vortex în care contradicțiile inter-imperialiste se intensifică, conflictele regionale se extind și lumea este încolțită de tendințe de război. Imperialismul urmează calea depășirii blocajelor și crizelor prin războaie și agresiune crescândă împotriva popoarelor și a națiunilor oprimate. În același timp, acest lucru îl împinge spre o intensificare politică țintită la o luptă pentru noua repartiție a a influenției și dominației economice. În timp ce putrezitul capital financiar de monopol se mișcă fără scrupule prin piețele mondiale, nu ezistă să-și stabilească hegemonia, recurgând la războaie. Acest lucru bătătorește drumul pentru agravarea contradicțiilor inter-imperialiste și opțiunea agresiunii militare să intre în agendă din ce în ce mai mult. 

Una dintre cele mai evidente consecințe ale crizei de descompunere ale sistemului imperialist este procesul de până și după invazia Ucrainei. În ultimii ani, politica SUA și NATO de a încercui Rusia în Europa de Est și de a prelungi războiul s-a intensificat. În același timp, imperialismul rusesc și-a pierdut continuu influența ca principala forță hegemonică în Ucraina din 1991 încoace, iar SUA și UE s-au putut extinde politic și economic. Rezultatul acestei ațâțări l-a reprezentat invazia militară a Ucrainei de către imperialismul Rusiei pe 24 februarie 2022. În ciuda intensivului sprijin tehnic, logistic și economic oferit de NATO către Ucraina pentru mai mult de doi ani, Rusia a progresat consistent. Sancțiunile economice împotriva Rusiei impuse de către imperialiștii vestici, conduse de către SUA, au eșuat în a descuraja, crea contradicții, a crea noi zone de tensiune și a slăbi ifluența mondială a imperialismului Rusiei. Pierderile militare ale Ucrainei împotriva Rusiei nu au cauzat retragerea SUA și NATO, ci i-a determinat să facă mișcări care provoacă mai departe imperialismul rusesc. SUA i-a dat Ucrainei permisiune să folosească arme în interiorul teritoriului rusesc recunoscut oficial, procesul de echipare a Ucrainei cu F-16 a fost accelerat, iar industria de arme din SUA și NATO a continuat să hrănească Ucraina. 

Toate dezvoltările similare din întreaga lume nu pot fi considerate independente de războiul hegemoniei și rediviziunii la scară mondială. Astăzi, lumea este martoră la un război a cărei axă este rediviziunea, un război care în simpla sa natură va dura ani în șir și se va diversifica și extinde în ceea ce privește mijloacele și câmpurile de luptă. În acest război, agenții globali cât și împuterniciții lor joacă un rol în încercuirea și reținerea de teritorii. Lupta este politică, economică, militară și diplomatică. Crearea de coridoare comerciale și dezvoltarea de manevre care să le facă nefuncționale sunt printre uneltele acestui proces. Există o diviziune de regiuni nu doar în termeni de resurse, avuție, etc. dar și în concordanță cu importanța lor strategică. Concentrată în SUA, politica NATO de a încercui Rusia, includerea Finlandei și a Norvegiei în NATO, acumularea militară din țările de la granița Rusiei, încercuirea militară condusă de SUA și „aliații” săi în regiunea Indo-Pacifică împotriva Chinei, acumularea la ieșirea către Marea Roșie, în Somalia, Etiopia, și Taiwan sunt toate expresii ale acestei chestiuni. 

Secretarul General Nato, Stoltenberg a exprimat în mod deschis amenințarea armelor nucleare, spunând că există „discuții despre a scoate armele nucleare afară din depozite și de a le face disponibile unei alianțe care trebuie să demonstreze lumii exterioare că are un potențial intimidant puternic. și că „atât timp cât armele nucleare există, vom rămâne o alianță nucleară, pentru că o lume în care Rusia, China și Coreea de Nord dețin arme nucleare și NATO nu are arme nucleare este o lume mai periculoasă.” În același interviu la The Guardian, Secretarul NATO a pus accent pe amenințarea cauzată de dezvoltarea capabilităților nucleare ale Chinei. Chiar și așa, focalizarea centrală pare a fi concentrată pe „modernizarea armelor nucleare împotriva amenințării rusești.” Cu siguranță, aceste dezvoltări și discursuri nu ar trebui să ne dirijeze la concluzia că războiul inter-imperialist este iminent. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că războiul va fi din ce în ce mai mult o opțiune. 

Situația arată că sunt în creștere conflictele regionale, extinzându-se din Orientul Mijlociu și Marea Roșie până la Golf, continentul African și Asia de Sud-Est. În Orientul Mijlociu este prezentă o situație politică în care contradicțiile existau deja înainte ca Furtuna Al-Aqsa a rezistenței palestiniene împotriva Israelului sionist să de adâncească pe 7 octombrie 2023. Există o imagine în care statul sionist Israel, având sprijinul complet al SUA și imperialiștilor vestici, se concentrează în a transforma Gaza într-o zonă sigură prin distrugerea, deumanizarea și ocuparea acesteia printr-un masacru brutal, adâncind ocupația cu politici coloniste reacționare în Bancul Vestic și fragmentând în continuare Palestina deja fragmentată. În același timp, Israelul încearcă să degenereze conflictul cu Iranul într-o manieră calculată, dirijat atent de SUA. Israelul nu-și păstrează secretă intenția de a își extinde atacurile în Lebanon și Siria. În această chestiune, organizează procesul în strânse relații cu Statele Unite. În timpul vizitei Ministrului Israelian al Apărării, Gallant, în Statele Unite în 23 iunie, au fost discutate planuri de a ataca ramura Hezbollah-ului din Lebanon. Nave americane de război sunt poziționate în Marea Mediterană pentru a amenința mișcările și țările din regiune care sunt de partea Palestinei și pentru un posibil război Israel-Hezbollah. Este clar că acest lucru urmează să escaladeze conflictele regionale și să îi ofere Iranului o platformă pentru noi mutări. 

Din pricina faptului că este bogat în resurse naturale și are o localizare strategică, Orientul Mijlociu constituie dintotdeauna unul dintre cele mai importante epicentre când vine vorba de lupta de rediviziune dintre imperialiști. Astfel, războaiele au devenit o parte obișnuită a vieții în această regiune. 

Conflictele dintre poporul palestian și statul israelian ocupant au avut dintotdeauna un impact care a depășit propria lor amploare. Adițional multor motive interconectate și reciproc determinate, la fel cum s-a menționat anterior, importanța centrală a Orientului Mijlociu în termeni de resurse energetice mondiale și lupta pentru dominanță asupra resurselor energetice este decisivă. Din moment ce încă nu a apărut nicio sursă de energie care să facă petrolul și gazele naturale să fie nesemnificative, va continua să fie unul dintre punctele centrale ale luptei pentru dominanță mondială. 

Social-imperialismul chinez a încercat recent să obțină un punct de sprijin în ecuația din Orientul Mijlociu. Anul trecut a făcut o mișcare importantă prin medierea problemelor dintre Iran și Arabia Saudită. Continuă acest proces printr-o întâlnire cu organizații palestiniene. La această întâlnire au participat reprezentanți ai tuturor forțelor de rezistență palestiniene. Facțiunile palestiniene cu diferite poziții, incluzând Fatah și Hamas, au fost de acord să încheie ostilitățile și să formeze un guvern de „unitate națională” ca parte din negocierile mediate de către guvernul chinez.  Conform acordului, numit „Dialogul de la Beijing”, aceste facțiuni se vor reuni pentru a forma un guvern interimar de reconciliere. Potrivit comunicatului, s-a convenit realizarea unității naționale care să includă toate facțiunile din cadrul Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP). Acesta poate fi văzut ca un pas important pentru forțele palestiniene de eliberare națională și anticoloniale în continuarea luptei lor împotriva statului Israel și a susținătorilor săi. Israelul și susținătorii săi au luat măsuri, iar Israelul l-a asasinat pe Ismail Haniyeh, șeful Biroului Politic al Hamas, care se afla în Iran. Scopul acestui asasinat a fost de a demoraliza forțele de rezistență în contextul Hamas, care se remarcă prin puterea și eficacitatea sa în cadrul Forțelor de Rezistență Palestiniene, de a arăta puterea Israelului și de a intimida Iranul. Prin atragerea Iranului direct în război, Israelul urmărește implicarea directă a puterilor imperialiste conduse de SUA în război. În acest fel, genocidul și ocupația israeliană a poporului palestinian vor fi trecute pe plan secund, iar un „teren legitim” va fi creat pentru un atac asupra Iranului, care este de mult timp o țintă a SUA. În plus, odată cu implicarea de facto a Iranului în proces, regiunea se va transforma într-un câmp de luptă mai larg, pe măsură ce organizații precum Hezbollahul libanez, Hashd al-Shaabi din Yemen și Irak vor deveni o parte directă a războiului de rezistență națională.

Atacul din 7 octombrie a sabotat procesul de normalizare condus de SUA între Israel și Emiratele Arabe Unite, Egipt, Iordania și, ulterior, Arabia Saudită. Pe lângă Acordurile Abraham, rutele comerciale de energie și normalizarea politică, planurile de distrugere completă a Palestinei au suferit, de asemenea, o lovitură serioasă. În acest fel, SUA a dorit să-și consolideze hegemonia în regiune și să slăbească influența tot mai mare a Chinei și a Rusiei. Furtuna Al-Aqsa are caracteristica de a răsturna toate aceste planuri și orientări și de a condamna toate forțele reacționare la o nouă căutare pentru paritate.

Asocierea forțelor de rezistență cu HAMAS, restrângerea rezistenței prezentarea ei drept un „conflict cu islamiștii” este o încercare de a legitimiza genocidul în public

Fiecare ruptură puternică în lupta de clasă reorganizează rândurile. Într-un asemenea moment de ruptură istorică, nu există doar o apropiere între statele imperialiste și reacționare, dar și o apropiere ideologică și politică între cei ce se descriu ca antiimperialiști, revoluționari sau împotriva războaielor agresiunii imperialiste, cu privire la evaluarea situației ce reiese. În esență, fiecare clasă evaluează ce se întâmplă în cadrul perspectivei ghidate de propriile interese de clasă și își ia poziția în concordanță. Asta e ce s-a întâmplat în acest proces.

Lupta palestiniană pentru independență națională și împotriva ocupației este bazată întru drept incontestabil. Acesta este chestiune principală de evidențiat în această luptă. Lupta de eliberare națională a Palestinei a fost modelată în diverse forme ideologico-police, totuși principalele puncte de plecare au rămas aceleași. Este un fapt concret că forțe cu referințe islamice au fost inițial sprijinite de imperialiști pentru a se opune socialismului și pentru a face luptele de eliberare națională să depindă de imperialiști. Pierderea credibilității al conducerii Luptei de Eliberare Națională a Palestinei, care a început cu Arafat și a continuat cu Mahmoud Abbas, în ochii poporului palestinian este un factor determinant în emergența și chiar poziția dominantă a acestor forțe. Persistența mișcărilor cu referințe islamice în rezistența împotriva celor care au făcut concesiuni expansionismului israelian și imperiștilor și și-au pierdut credibilitatea datorită corupției, a câștigat simpatia poporului palestinian.

Faptul că națiunea palestiniană este sub ocupație și că această ocupație se extinde constant nu ar trebui să prevină identificarea principalei contradicții în evaluarea forțelor de aici. Principala contradicție este între ocupație și anti-ocupație. Rezoluția acestei contradicții va fi baza rezoluției dintre forțele progresive și reacționare din societatea palestiniană. Problema asupra căreia ne vom concentra acum este că lupta națiunii palestiniene pentru dreptul său la autodeterminare și împotriva ocupația ca fiind justificată și demnă de susținere. Cei care resping legitimitatea luptei Forțelor Naționale de Eliberare Palestina (PFLP) împotriva ocupației și pentru independența națională pe baza naturii HAMAS-ului sunt susținători ai imperialismului care legitimează ocupația sionismului israelian și justifică ocupația și agresiunea aliaților imperialiști și reacționari, în special imperialismul american.

„Suntem aici și suntem în luptă ca PFLP. Suntem foarte puternici în Gaza, avem mii de membri. De la 7 octombrie, am suferit sute de martiri. Am fost aici înainte de Hamas, am fost aici înaintea islamiștilor. Am fost principala forță care a condus lupta armată în 1973…” (Maher Al Taher, Ofițer pentru Relațiile Internaționale ale PFLP)

Unificarea Forțelor Palestiniene de Eliberare Națională și lupta lor comună împotriva Statului Israel este o dezvoltare foarte important pentru lupta de eliberare națională a Palestinei. Divizată geografic, fragmentată politic și cu conducerea centrală, întruchipată de Organizația Eliberării Palestinei, pierdute, Palestina se reunește acum cu toate părțile sale. Este clar că această reuniune deranjează mulți oameni. Pentru că o Palestină fără unitate va fi mereu damnată înfrângerii. Statul Israel și susținătorii săi au făcut tot posibilul să prevină această reunificare.Prin acest proces, arena internațională a încercat să creeze îndoieli cu privire la rezistența poporului palestinian, subliniind în special identitatea ideologică a HAMAS. S-a spus chiar că organizații precum HAMAS reprezentau reducționismul din cauza identității lor islamice, iar sprijin deschis sau indirect a fost oferit genocidului și brutalității Israelului.

A descrie rezistența palestiniană drept un conflict între identități religioase este o distorsiune organizată și voită a realității. Țintele ei sunt să ascundă realitățile ce au dat naștere rezistenței palestiniene. Israel și susținătorii ei răspândesc în mod sistematic această propagandă. Aceasta există pentru a acoperi colonialismul expansionist sprijinit de imperialism al reacțiunii israeliene încă din 1948 și cei aproximativ 80 de ani de practici genocidale ale sionismului israelian. În acest fel, doresc să îngrămădescă rezistența palestiniană în identități islamice, pentru a-și propti propriile opinii politice, pe deoparte, și pentru a ascunde existența forțelor revoluționare, pe de alta.

Ideologia reacționară a HAMAS și a altor organizații orientate islamic și rolul pe care îl joacă în rezistența palestiniană de astăzi nu elimină nedreptatea subjugării, subordonării și opresiunii impuse de Israel asupra Palestinei. Nici nu îndepărtează caracterul politic al luptei palestiniene pentru eliberare de acest jug, indiferent de orientarea sa ideologică. Această luptă nu are un caracter islamist, ci are un conținut care vizează eliberarea Palestinei de sub acest jug. În acest context, lupta poporului palestinian este, în toate sensurile, o luptă națională de eliberare. Operațiunea „Furtuna Al-Aqsa” și lupta națională de eliberare a Palestinei în ansamblu au o esență națională, al cărei conținut nu poate fi determinat doar de HAMAS și organizații islamiste similare.

Tot felul de reacționari care pun la îndoială puterea creativă a maselor oprimate, exploatate și subjugate ale poporului sunt perplexați de realizarea a ceva ce este imposibil „conform lor”, refugiindu-se în teorii ale conspirației și, în cele din urmă, portretizând acțiunile maselor oprimate ca pe un proiect ale uneia sau alteia secțiuni a puterilor conducătoare. Pentru ei, masele populare sunt ignorante, neputincioase și impotente. Fără consimțământul puterilor conducătoare, ele nu pot realiza nimic independent de acestea. Nu este rolul maselor oprimate să zguduie tronurile conducătorilor! Diferite versiuni ale acestor grupuri, ale căror creiere au fost înrobite de către clasele conducătoare, nu au ezitat să repete aceeași aberație în cor atunci când au început acțiunile Forțelor Naționale de Eliberare Palestina. Mai rău, cei care luptă pentru existență în condiții similare cu cele ale poporului palestinian fac parte și din aceast tablou reacționar. Deși știu că argumentele folosite în propaganda reacționară împotriva eliberării naționale palestiniene și a forțelor anticolonialiste sunt folosite de asemenea împotriva lor, au sacrificat fără ezitare principiul susținerii luptei drepte a națiunilor oprimate ca rezultat al relațiilor și intereselor tactice pe care le-au dezvoltat cu forțele imperialiste și reacționare din regiune. Relațiile împletite cu imperialismul au un impact semnificativ asupra dinamicii care determină această atitudine greșită. Este, de asemenea, exemplificatoare în ceea ce privește arătarea dimensiunilor acestei relații.

Lupta de eliberare națională a Palestinei are o lungă istorie a luptei

Așa cum a spus oficialul PFLP Marwan al-Abdal: „În ceea ce privește Hamas, Hamas – chiar și singur – luptă astăzi nu pentru programul său propriu, nu pentru un partid sau o parte, ci pentru apărarea poporului palestinian. Luptă împotriva inamicului istoric și social, inamicul tuturor partidelor palestiniene. Israelul a dorit întotdeauna să demonizeze rezistența. Pentru clasele dominante care exploatează, orice forță de rezistență care se ridică împotriva ordinii date de dominație și exploatare este demonizată. Partea de rezistență, fie că este revoluționar-comunistă, religioasă sau indiferent de ce ideologie poartă, va fi condamnată pentru că opune rezistență. În concluzie, ne aflăm într-o etapă de eliberare națională și aceasta necesită ca toată lumea să se unească într-un singur front național. Aceasta este ceea ce cerem. De ce a fost discutat în trecut despre reconcilierea între părțile palestiniene și despre încheierea diviziunii, despre întâlniri, despre crearea unui front larg, despre discuții despre OEP? Pentru că suntem sub ocupație și avem nevoie de unitate. Nu există dezacord în această privință. Așadar, elementul de unitate este un fel de putere pe care ocupantul nu vrea să o obținem. Unitatea înseamnă de asemenea întărire. Ei vor să împartă rezistența. Știm și ocupantul știe că există un proiect israelian de a diviza rezistența palestiniană.”

„Luptăm sub sala operațiunilor comune a Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei – Brigăzile Martir Abu Ali Mustafa. Sala operațiunilot comune nu este o organizație nouă. A fost înființată în războaiele anterioare și a acumulat experiență, planificare și expertiză. Această sală primește de asemenea ajutoare și sprijin, astfel încât să nu se simtă părăsită. Mai presus de toate, este unită în operațiunile militare și pentru prima dată sala operațiunilor comune este încrezătoare.”

„În plus, această rezistență populară este conștientă că este angajată într-o luptă cuprinzătoare împotriva imperialismului și sionismului și cu arabi «normalizatori» din regiune. Știe foarte bine cine îi este inamic și cine îi este prieten.”

Rezistența Națională Palestiniană este înainte de toate rezistența unită a poporului palestinian. Rezistența Forțelor Naționale de Eliberare Palestiniană împotriva agresiunii și expansiunii coloniale israeliene a început în 1948, când palestinienii au fost înlăturați și expulzați de pe pământul lor. În primii ani ai rezistenței, Forțele Islamice nici măcar nu făceau parte din lupta armată palestiniană. Multe organizații influențate de gândirea ML și de gândirea lui Mao Țze-Dun, cum ar fi Fatah, Frontul Democratic și Frontul Popular pentru Eliberarea Palestinei, au adoptat lupta armată împotriva statului Israel de la apariția lor. Lupta de eliberare națională palestiniană, atât pe plan național, cât și internațional, a fost în principal cauza revoluționarilor și comuniștilor. După ce Prima Intifada s-a transformat într-o mare rezistență în 1987, forțele islamice au decis să preia lupta armată. HAMAS și Jihadul Islamic sunt organizațiile care au apărut în acest proces. După ce Fatah a încheiat lupta armată cu „Acordurile de la Oslo” și linia de compromis a venit în prim-plan, islamiștii au ieșit în evidență în rezistență.

„Furtuna Al-Aqsa” a fost o mișcare nu doar a HAMAS-ului sau a organizații similare cu o formare ideologică islamică, ci și de către 14 organizații palestiniene care au format un front național de rezistență, iar procesul a fost organizat de „Sala Operațiunilor Comune”. Această „Sală Operațiunilor Comune” este de asemenea centrul de coordonare al rezistenței palestiniene și al războiului în desfășurare. Organizațiile din centrul de coordonare al acestui război sunt Brigăzile Izz ad-Din Kassam, aripa armată a Hamas, Brigăzile Al-Quds ale Jihadului Islamic, Brigăzile Abu Ali Mustafa ale Frontului Popular pentru Eliberarea Palestinei (FPEP) și Brigăzile Mujahedin, Batalionul Nidal al-Amuri, Brigăzile Nasser Salah al-Din, Brigăzile de Rezistență Națională ale Frontului Democratic pentru Eliberarea Palestinei (FDEP), Brigăzile Abdel Qader al-Husseini, Brigăzile Martirului Jihad Jibril, Grupurile Martir Ayman Jude și Armata Furtunii. De la 7 octombrie, cadre și luptători ai organizațiilor de stânga, cum ar fi FPEP și FDEP, precum și Brigăzile Nasser Saladin au fost martirizați. Toate aceste organizații sunt încă implicate în conflict.

În plus, practica organizațiilor palestiniene de a acționa împreună a început deja înainte de 7 octombrie. Prima „Sală Operațiunilor Comune” între forțele de rezistență din afara Fatah a fost înființată în 2006. În 2014, 12 organizații s-au unit împotriva „Operațiunii Marjei de Apărare” a Israelului. În 2018, această cameră a fost oficializată ca „Camera Comună a Grupurilor de Rezistență Palestiniene”. Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, aripa armată a Fatah, care a fost expulzată din Gaza de către Hamas în 2007, nu a fost inclusă în această cameră, în ciuda sprijinului său verbal. Batalionul Nidal al-Amudi, Brigăzile Nasser Saladin și Brigăzile Mujahedin au fost formate din cadre Fatah care au respins Acordurile de la Oslo și au părăsit Brigăzile Martirilor Al-Aqsa, care și-au abandonat armele și au devenit forța de securitate a Autorității Palestiniene.

În a 22-a zi a operațiunii, 5 organizații de rezistență palestiniană (FPEP, FPEP-DC, FPEP-GC, HAMAS și Jihad Islamic) au emis o declarație comună. Declarația comună a subliniat importanța respectării unității naționale și respingerea încercărilor inamicului de a diviza poporul sau de a monopoliza orice parte a acestuia, subliniind importanța unirii eforturilor și strângerii rândurilor în această bătălie fatidică. Declarația a învinuit SUA pentru proces și a rezumat scopul luptei după cum urmează: „În timp ce ducem această luptă în apărarea pământului nostru, a poporului nostru și a locurilor noastre sfinte, reafirmăm angajamentul nostru față de dreptul poporului nostru de a rezista și încrederea noastră în victoria poporului nostru în această bătălie pentru eliberare, întoarcere, autodeterminare și înființarea unui stat palestinian cu Ierusalimul drept capitală.”

Caracterul ideologic de clasă al independenței naționale și al mișcărilor anticoloniale este, desigur, important, dar în privința întregii probleme, legitimitatea rezistenței și rebeliunii împotriva ocupației coloniale a Palestinei este esențială. Dreptul națiunilor la autodeterminare este un drept indisputabil, iar lupta forțelor Naționale de Eliberare Palestiniană și anticoloniale este legitimă atât în fond, cât și în formă.

Lupta Forțelor Naționale de Eliberare Palestiniană și a Rezistenței Anticoloniale este un aliat al proletariatului în lupta pentru revoluția mondială

Contradicția dintre popoarele oprimate din țările dependente și din colonii și dintre imperialiști este contradicția centrală a epocii noastre. Adâncirea crizei generale și inevitabile a sistemului imperialist sporește intensitatea contradicției dintre aceste țări, popoarele lor oprimate și imperialiști. Rezolvarea acestei contradicții în favoarea popoarelor și națiunilor oprimate adâncește contradicțiile interne ale sistemului imperialist și, în cele din urmă, îl slăbește. În acest sens, lupta popoarelor și națiunilor oprimate împotriva imperialismului sporește puterea luptei proletariatului. Datorită acestei realități, Lenin, Stalin și Mao Țze-Dun, în timp ce enumerau contradicțiile care constituie sistemul imperialist, au subliniat contradicția dintre imperialism și popoarele și națiunile oprimate ca fiind contradicția care marchează epoca noastră. Aceasta este, de asemenea, o definiție care conturează poziția forțelor care luptă împotriva imperialismului în raport cu sistemul imperialist și astfel clarifică aliații proletariatului. Mișcările de eliberare națională sunt aliați ai Mișcării Comuniste Internaționale. Aceste două forțe se completează reciproc în lupta împotriva imperialismului. Trebuie să privim lupta națională de eliberare palestiniană din această perspectivă.

Această nouă stare de război între Statul Israel și Rezistența Națională Palestiniană reprezintă o nouă etapă în lupta continuă între bine și rău. Lupta Națională de Eliberare Palestiniană este istoric și politic justă. Reacția sionistă și susținătorii săi imperialiști sunt pe partea greșită. În această luptă, proletariatul conștient și popoarele oprimate ale lumii stau alături de Rezistența Națională Palestiniană. Faptul că atacul care a declanșat acest război include așezările sionismului israelian nu schimbă „ceea ce este drept”. Palestina este într-un război de apărare, iar lupta ei este legitimă. Dacă Palestina va câștiga acest război împotriva Israelului, va fi, așa cum a spus tovarășul Lenin, primită „cu dragoste” de proletariatul internațional.

Colonizarea sau semi colonizarea este tendința inevitabilă a imperialismului. Perioada prin care trecem este una în care acest lucru este din nou evident. Statele, împovărate de datorii uriașe, au dus sistemul până în prezent cu bani pe care economia reală nu îi poate susține. Sistemul este în faliment de ceva timp. Cu toate acestea, continuă să existe prin intermediul statelor dependente și, în special, semi-coloniilor. Intensitatea și continuitatea războaielor regionale de astăzi, inflația cronică și impozitele în creștere, care astăzi se extind fac parte din acest fenomen. Este clar că acestea nu sunt independente de imperialism și de sistemul falimentar al burgheziei monopoliste. În această privință, trebuie să promovăm și să apărăm dreptul națiunilor la autodeterminare ca pe un principiu ce trebuie apărat în lupta antiimperialistă. Conștiința noastră trebuie să fie clară în această problemă.

Este o realitate obiectivă că componentele luptei popoarelor din țările dependente și colonizate împotriva colonialiștilor și imperialiștilor arată diversitate de clasă și că fiecare clasă și strat are propriul său punct de vedere și diferențe cu privire la natura societății ce trebuie creată. Faptul că linia ideologică și politică a proletariatului nu este eficientă sau decisivă în astfel de lupte, deși exprimă o importantă deficiență, nu schimbă natura problemei ca întreg.

„Caracterul incontestabil revoluționar al celei mai mari părți a mișcărilor naționale este la fel de relativ și peculiar ca și caracterul posibil reacționar al anumitor mișcări naționale particulare. Caracterul revoluționar al unei mișcări naționale în condițiile opresiunii imperialiste nu presupune neapărat existența unor elemente proletare în mișcare, existența unui program revoluționar sau republican al mișcării, existența unei baze democratice a mișcării. Lupta pe care Emirul Afganistanului o duce pentru independența Afganistanului este în mod obiectiv o luptă revoluționară, în ciuda punctelor de vedere monarhiste ale Emirului și ale asociaților săi, pentru că slăbește, dezintegrează și subminează imperialismul;” (Stalin)

Faptul că înțelegerea antiimperialistă, luptele antiimperialiste, furia și rezistența împotriva imperialismului din partea claselor, altele decât proletariatul, sunt limitate și conțin inconsecvențe nu poate fi văzut ca un obstacol în relațiile pe care le-am stabilit și le vom stabili cu ele. Ceea ce suntem obligați să facem în această situație este să îndeplinim misiunea de conducere în depășirea acestor inconsecvențe. Aceasta, așa cum subliniază programul LAI, „merge mână în mână cu eficiența viziunii de lume a proletariatului în această luptă”.

Luptele pentru independența națională și revolta împotriva colonialismului au fost corect identificate de Lenin ca forțe aliate ale proletariatului în lupta mondială a Mișcării Proletare Internaționale în Epoca Imperialismului și Revoluțiilor Proletare. În același timp, s-a făcut clar că „Problema Națională și Colonială” este o altă sferă în care se manifestă lupta de clasă și că este imperativ să se „realizeze unitatea” în lupta împotriva sistemului imperialist. Unul dintre principalii piloni ai existenței și supraviețuirii sistemului imperialist este jefuirea „țărilor coloniale și dependente” și transferul de resurse uriașe către Statele imperialiste. În acest context, dușmanii proletariatului internațional și ai popoarelor din țările dependente și colonizate sunt comuni, iar pentru a lupta împotriva imperialismului, construirea unui front revoluționar comun împotriva imperialismului nu este o alegere, ci o necesitate pentru aceste forțe.

„Leninismul a expus această strigătoare incongruență, a dărâmat zidul dintre albi și negri, dintre europeni și asiatici, între sclavii «civilizați» și «necivilizați» ai imperialismului și astfel a legat problema națională de problema coloniilor. Problema națională a fost astfel transformată dintr-o problemă particulară și internă de stat într-o problemă generală și internațională, într-o problemă mondială a eliberării popoarelor oprimate în țările și coloniile dependente de jugul imperialismului.”

[…]

„Leninismul a dovedit, iar războiul imperialist și revoluția din Rusia au confirmat, că problema națională poate fi rezolvată doar în legătură cu și pe baza revoluției proletare și că drumul către victoria revoluției în Occident trece prin alianța revoluționară cu mișcarea de eliberare a coloniilor și țărilor dependente împotriva imperialismului. Problema națională este o parte a problemei generale a revoluției proletare, o parte a problemei dictaturii proletariatului.” (Stalin)

„Din aceasta se poate vedea că există două tipuri de revoluție mondială, primul aparținând categoriei burgheze sau capitaliste. Era acestui tip de revoluție mondială este de mult trecută, încheindu-se încă din 1914 când a izbucnit primul război mondial imperialist, iar mai ales în 1917, când a avut loc Revoluția din Octombrie. Al doilea tip, și anume, revoluția mondială proletar-socialistă, a început atunci. Această revoluție îl are proletariatul țărilor capitaliste ca forță principală și popoarele oprimate ale coloniilor și semi-coloniilor ca aliați ai săi. Indiferent de ce clase, partide sau indivizi dintr-o națiune oprimată se alătură revoluției, și indiferent dacă ei conștientizează acest aspect sau îl înțeleg, atâta timp cât se opun imperialismului, revoluția lor devine parte a revoluției mondiale proletar-socialiste și ei devin aliați ai acesteia.” (Mao Țze-Dun, Asupra Noii Democrație)

În epoca noastră în care burghezia este complet reacționară, luptele pentru eliberare națională și colonialismul sunt de asemenea parte a procesului Revoluției Nou-Democratice. Deoarece procesele colonialismului și ocupației în epoca noastră nu pot avea loc independent de imperialiști și, prin urmare, orice luptă anticolonială și anti-ocupație include în mod obiectiv antiimperialismul. În timp ce se desfășoară o luptă anticoloniale și anti-ocuție pe o linie proletară, asta asigură dezvoltarea unui proces direct și coerent al Revoluției Nou-Democratice, având în vedere că componentele luptei Forțelor de Rezistență Palestiniene sunt în principal concentrate pe anti-ocupație și eliminarea situației coloniale, srezoluția acestei probleme în favoarea Forțelor de Rezistență va maturiza, de asemenea, condițiile prealabile pentru progresul procesului Revoluției Nou-Democratice.

„În această eră, orice revoluție într-o colonie sau semi-colonie care este direcționată împotriva imperialismului, adică împotriva burgheziei internaționale sau a capitalismului internațional, nu mai intră în cadrul vechii categorii a revoluției mondiale burghezo-democratice, ci în cadrul noii categorii. Nu mai face parte din vechea revoluție mondială burgheză sau capitalistă, ci este parte a noii revoluții mondiale, revoluția mondială proletar-socialistă. Aceste colonii și semi-colonii revoluționare nu mai pot fi considerate aliați ai frontului contrarevoluționar al capitalismului mondial; ele au devenit aliați ai frontului revoluționar al socialismului mondial.” (Mao Țze-Dun, Asupra Noii Democrație)

Lupta de eliberare națională a Palestinei este damnată să câștige

„Așa cum a subliniat Lenin, războaiele civile proletare împotriva burgheziei, dictatura proletariatului împotriva statelor burgheze și războaiele naționale revoluționare ale popoarelor oprimate împotriva imperialismului sunt inevitabile și războaie revoluționare…” (al 6-lea Congres Mondial al Internaționalei Comuniste, 1928).

În calitate de forțe antiimperialiste și revoluționare ale lumii, suntem, mai presus de toate, în favoarea unei lumi fără război și luptăm pentru aceasta. Dar știm că acest lucru nu se va întâmpla fără a pune capăt sistemului de exploatare și barbarie în care trăim. Din acest motiv, ne distanțăm de perspectivele și sloganurile „umaniste” și „pacifiste” și vedem distrugerea fundamentelor obiective care de fapt generează războaie ca o necesitate pentru sfârșitul războaielor. Prin urmare, ne determinăm atitudinea analizând fundația obiectivă și contradicțiile în baza căror au loc războaiele și analizând pe care din contradicții ele intenționează să le rezolve.

Pentru cei care luptă pentru a crea o lume fără război și exploatare, problema este destul de clară. Vor exista războaie până când fundamentul obiectiv care generează războaie, adică, realitatea societății de clase, va fi eliminat. Prin urmare, umanitatea trebuie să lupte pentru a crea o societate fără clase. Pentru aceasta, trebuie să organizeze contra-violența revoluționară a clasei muncitoare și a celor oprimați împotriva violenței claselor stăpânitoare și să lupte pentru a șterge pentru totdeauna forțele clasei exploatatoare dominante din istoria umană. Așa cum a spus Lenin: „Numai după ce am răsturnat,  învins definitiv și expropria burghezia din întreaga lume, și nu doar dintr-o singură țară, războaiele vor deveni imposibile.”

În cadrul sistemului imperialist de exploatare și jefuire, războaiele se desfășoară în principal pe două fronturi: Pe de o parte, războaie injuste care servesc la continuarea sistemului de exploatare și beneficiază una sau alta clasă exploatatoare, iar pe de altă parte, războaie care servesc interesele clasei muncitoare oprimate, exploatate și suprimată și a popoarelor oprimate, adică războaie juste. Suntem atât în favoarea războaielor juste, cât și parte din aceste războaie juste.

În cuvintele lui Lenin, „imperialismul este reacțiune politică”. Din acest motiv, lupta pentru pace și pentru libertatea popoarelor, femeilor, națiunilor și naturii trebuie să fie văzută ca o componentă a războiului revoluționar împotriva imperialismului și fascismului.

Trebuie să fie reiterat încă o dată că astăzi lupta antiimperialistă este strâns legată de lupta democratică. La scară mondială, principiile și valorile democrației au decăzut în mâinile burgheziei, iar lupta pentru democrație și democratismul coerent au câștigat o unitate care se unește cu caracterul antiimperialist. Aceasta înseamnă că valorile, principiile și linia politică a democrației proletare, cu caracterul său consistent antiimperialist, sunt din ce în ce mai integrate cu popoarele oprimate.

Antiimperialismul este o condiție necesară (sine qua non) a luptei pentru democrație. Desigur, aceasta nu înseamnă că fiecare luptă și mișcare democratică trebuie să fie consistentă și revoluționară până la capăt. Asta înseamnă doar că fiecare luptă democratică conține o esență antiimperialistă, pe care trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a o înțelege pentru a o dezvolta și unifica.

Calea pe care trebuie să o urmeze antiimperialiștii este să înțeleagă interesele care condiționează soluția. În acest caz, este clar că vorbim despre o responsabilitate care se concentrează asupra intereselor popoarelor oprimate care sunt subiecți ai luptei pentru democrație. Obținerea drepturilor democratice este posibilă cu succesul luptei împotriva imperialismului. Importanța, profunzimea, domeniul și necesitatea luptei antiimperialiste determină amploarea luptei pentru democrație. Abordarea problemei la nivel internațional este o altă chestiune importantă care trebuie subliniată. Evenimentele recente arată că condițiile pentru lupta antiimperialistă la nivel internațional s-au maturizat. Existența și luptele națiunilor ale căror drept de autodeterminare a fost uzurpat și ale căror teritorii au fost ocupate au mobilizat o masă considerabilă de oameni. Secțiunile progresiste ale lumii au îmbrățișat lupta împotriva marii distrugeri cauzate de imperialism cu o mare ură și perseverență. Intoleranța manifestată față de această luptă, în special în „democrațiile avansate”, este o indicație puternică a naturii conflictului de interese în acest domeniu. Există o clară intoleranță atât față de luptă, cât și față de contralovitură. Interesele celor care au creat problema se ciocnesc cu interesele celor care favorizează o soluție revoluționară a problemei din Palestina, de exemplu.

Singurul adevărat prieten al poporului palestinian îl reprezintă masele a milioane de oameni care, în ciuda restricțiilor și represiunii, umplu străzile cu un spirit anti sionist și antiimperialist în fiecare colț al lumii. Împotriva dominației reacționare care leagă legitimarea izolării Palestinei și masacrul sionismului de „povestea terorismului”, acțiunile independente ale oamenilor care sunt de partea Palestinei fără calcule, brodează „Trăiască Palestina Liberă” pe pereți peste tot și flutură simbolurile Palestinei.

Rezistența Națională Palestiniană, conturată ca o puternică luptă antiimperialistă de mare valoare istorică, este mult mai glorioasă astăzi. Ultima torță care luminează această măreție este Furtuna Al-Aqsa. Caracteristicile călăuzitoare ale luptei palestiniene iluminate de Furtuna Al-Aqsa strălucesc și astăzi. Acestea sunt caracteristicile pe care comuniștii le-au iluminat, explicat și practicat în repetate rânduri în toate luptele lor. Acestea sunt trăsăturile care ne învață cum să învingem.

Puterea și succesul rezistenței palestiniene, calități care au perturbat toate calculele regionale ale imperialismului și sionismului american, vor fi o pârghie în lupta națiunilor și maselor oprimate. Succesul rezistenței organizate a unei națiuni oprimate lipsite de putere, asediate, sărăcăcioase și private de resurse, împotriva reacției imperialiste și sioniste, organizate la cel mai înalt nivel și având toate mijloacele de dominație, aproape o mașină de război, va fi o referință pentru luptele de eliberare. Faptul că această rezistență aprofundează lupta pentru hegemonia imperialistă, o face deschisă și o ridică la nivelul conflictului va dezvălui necesitatea organizării unor războaie juste și revoluționare împotriva acestei hegemonii reacționare. Măreția, determinarea și perseverența rezistenței eliberatoare palestiniene vor demasca toate forțele reacționare regionale și vor înălța conștiința și determinarea celor oprimați de a lupta.

Ne aflăm într-un nou proces în care suntem condamnați să învingem împotriva întregului imperialism. Imperialismul este un sistem economic și politic falimentar care așteaptă să fie aruncat în coșul de gunoi al istoriei. Popoarele au brațe puternice pentru a ridica această grămadă de gunoaie gigantică. Este datoria noastră fundamentală să ne organizăm, să ne înarmăm și să participăm la luptele pentru putere fără ezitare. Trebuie să fim în solidaritate deplină cu rezistența națională palestiniană, subliniind fără ezitare, îmbrățișând și apărând fiecare trăsătură revoluționară întruchipată în ea. Aceasta nu va fi doar solidaritate. Trebuie, de asemenea, să purtăm o luptă activă, deschisă în țările noastre împotriva tuturor extinderilor regionale și internaționale și colaboratorilor sionismului israelian. Israelul este sprijinit sau întreținut în diferite moduri de multe state și multe monopoluri internaționale. Ca antiimperialiști, trebuie să lucrăm pentru a viza sursele care sprijină și întrețin această ocupație și acest masacru în țările în care trăim. Putem realiza acest lucru numai crezând în și fiind îndrumați de puterea popoarelor pentru a câștiga în cele din urmă.

Ca Comitet de Coordonare al Ligii Antiimperialiste, facem apel la toate forțele revoluționare, antiimperialiste și anti ocupare să susțină Lupta Națională de Eliberare a Palestinei și să facă parte din rezistență, indiferent de costuri. Trebuie să îmbrățișăm lupta poporului palestinian oprimat împotriva sionismului israelian, unul dintre berbecii sistemului imperialist, să întărim rezistența și să ne arătăm solidaritatea prin acțiuni concrete.

LUPTA FORȚELOR NAȚIONALE DE ELIBERARE PALESTINIENE 

ÎMPOTRIVA OCUPAȚIEI ȘI COLONIALISMULUI ESTE DREAPTĂ ȘI LEGITIMĂ!

IMPERIALII ȘI TOȚI REACȚIONARII SUNT TIGRI DE HÂRTIE!

TRĂIASCĂ LUPTA PENTRU INDEPENDENȚA NAȚIONALĂ A FORȚELOR NAȚIONALE DE ELIBERARE PALESTINIENE!

TRĂIASCĂ DREPTUL NAȚIUNILOR OPRIMATE LA AUTODETERMINARE!

JOS IMPERIALISMUL, JOS STATUL SIONIST AL ISRAELULUI!

Comitetul Coordonator al Ligii AntiImperialiste

Octombrie 2024